Marele Gatsby, Marele Autentic

marele gatsby copertaF. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby, Traducere de Mircea Ivănescu, Postfaţă de Mircea Mihăieş, Ediţia a II-a, Polirom, Bucureşti, 2007

Un bărbat de vârstă mijlocie, corpolent, cu nişte ochelari enormi care-i făceau ochii ca de bufniţă şi părând destul de beat, se instalase pe marginea unei mese mari şi privea cu o concentrare nesigură la rafturile de cărţi. Când intrarăm, îşi roti tot corpul spre noi şi o examină pe Jordan din cap până-n picioare.

–         Ce zici de asta? o întrebă impetuos.

–         Despre ce?

Omul făcu un semn cu mâna către rafturile de cărţi.

–         Despre chestia asta. Îţi spun eu. Nu mai e nevoie să controlezi. M-am uitat. Află că sunt adevărate.

–         Cărţile?

Tipul dădu din cap.

–         Absolut adevărate, au pagini şi tot ce vrei. Credeam că e doar un decor de carton. Şi de fapt sunt cât se poate de adevărate. Au pagini şi…

Scena de mai sus, care precede apariţia în roman a unui personaj despre care ni se vorbise pe parcursul a mai bine de cincizeci de pagini, fără să apară direct în acţiune, e reprezentativă pentru modul în care Gatsby e perceput.

Bărbatul care dă petreceri atât de fastuoase încât, fără să fie nevoie să facă vreo invitaţie, curtea i se umple cu personalităţile şi puternicii momentului surprinde pe toată lumea – pe narator, pe petrecăreţi, pe iubită şi, bineînţeles, pe cititor – cu realitatea trăirilor sale: e autentic, se dovedeşte mai mult decât suma poveştilor care îi compun personajul, pe parcursul cărţii.

Într-o lume în care autenticitatea nu există, poveştile se ţes uşor, iar cei obişnuiţi să mintă îl acuză pe Gatsby de acelaşi viciu. Aroganta Jordan, care îşi construise o carieră trişând la golf, afirmă că poate să îşi dea seama că Gatsby minte atunci când spune că a fost la Oxford, iar fiecare dintre cei care îi onorează petrecerile şi îi beau băuturile îl acuză de câte ceva – de la trafic cu alcool la crimă.

Drama decurge însă din faptul că Gatsby e autentic inclusiv în iubirea faţă de o femeie the great gatsby coperta originalacare nu merită acest lucru. După ce promisese că îl va aştepta pe tânărul ofiţer Gatsby, care pleca pe front îndrăgostit de ea, la întoarcerea acestuia Daisy era în călătoria de nuntă cu alt bărbat – Tom Buchanan, tipul sportivului bine făcut şi cu un grad de prostie egalat doar de încrederea în sine. Gatsby îi pune eticheta corectă soţului lui Daisy, atunci când îl prezintă celorlalţi invitaţi de la una dintre petrecerile sale drept cunoscutul jucător de polo. Nimic altceva nu era de spus în legătură cu individul care perora despre pericolul ca rasa albă – la care îşi declara cu mândrie apartenenţa, ca pe un merit suprem – să piardă controlul asupra lumii. Poate doar faptul că se născuse cu mulţi bani.

Spre deosebire de Tom, Gatsby trebuise să îşi câştige singur averea. Reuşise magistral, implicându-se însă inclusiv în afaceri situate dincolo de marginea legii. Cu o aparenţă de respect faţă de reguli pe care o pot mima doar cei fără nici un respect faţă de bun-simţ, Daisy va fi oripilată, atunci când soţul ei cel cum se cuvine îi dezvăluie acest aspect al vieţii lui Gatsby.

Confruntarea dintre cei doi bărbaţi este câştigată nu de un Gatsby ce poate fi considerat întruchiparea visului american, ci de soţul limitat, banal şi – în plus – infidel. Eşecul lui Gatsby a fost considerat un eşec al acestui vis american, iar această analogie a fost una dintre cele care au asigurat succesul cărţii.

Poate tocmai de aceea, cartea citită acum, în al doilea deceniu al secolului XXI, nu mai trezeşte aceeaşi emoţie. Pentru că cei care au privit atent America ultimelor decenii nu mai pot vedea în celebrul vis decât un slogan publicitar menit să asigure motivaţia unor războaie de cucerire declanşate fără motiv sau corupţia unui sistem economic ce a aruncat lumea în criza actuală.

Prezenţa Marelui Gatsby pe locul al doilea într-un top al celor mai bune romane anglo-saxone din secolul XX – invocată de Mircea Mihăieş în postfaţă – pare totuşi forţată.

Romanul a fost deja ecranizat de şase ori, iar a şaptea ecranizare e în lucru. Din filmul mut realizat în 1927 nu se mai păstrează astăzi decât un trailer. Cea mai interesantă realizare de până acum e cea din 1974, cu scenariul scris de Coppola, cu Robert Redford în rolul lui Gatsby şi Mia Farrow în rolul uşuraticei Daisy, obiectul unei iubiri pe care nu o merită şi cu a cărei intensitate nu ştie ce să facă. În 2007, a fost realizată inclusiv o adaptare coreeană, iar în 2012 se pregăteşte o versiune cu Leonardo DiCaprio (greu să ţi-l imaginezi în rolul unui personaj supranumit Marele) şi Carey Mulligan (greu să ţi-o imaginezi interpretând un personaj superficial ca Daisy, după rolurile complexe din An Education şi Never Let Me Go).

Un gând despre „Marele Gatsby, Marele Autentic

  1. Pingback: Top 10 cele mai bune cărți ale secolului XX- Vinland

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s